Toți copiii citesc – Meditații la Sat

 

          Pentru cei care știu să citească, acest lucru este cât se poate de firesc, ceva de la sine înțeles. Însă, oricât de obișnuit ni s-ar părea nouă, celor care citim, există un segment de copii care sunt privați de această abilitate și plăcere.

 

          Fără a intra în detalii referitor la cei care sunt de vină pentru această situație, să facem un exercițiu de imaginație: câte lumi rămân neexplorate, câte uși rămân ferecate, câte informații rămân de nepătruns pentru acești copii?

 

          Pe lângă mirajul poveștilor transmise prin paginile cărților, cititul deschide universuri noi și îi ajută pe copii să viseze să devină oameni mari, cu viziuni mai largi. Dar, ca să ajungă acolo, au nevoie de îndrumare.

 

          Toți copiii citesc – Meditații la Sat este un program de tip after-school, pentru a elimina abandonul școlar de la sat. Prin acest proiect sprijinim copiii care au dificultăți de citit-scris, pentru a-i ajuta să facă progrese și să ajungă la nivelul claselor.

 

           Proiectul este în anul doi de dezvoltare, cu intervenții specializate și adaptate nevoilor copiilor. Se lucrează în grupe mici de 6 elevi, cu un profesor colaborator și cu voluntari asistenți atunci când e posibil.

 

           62,4 % dintre elevii din medii defavorizate au probleme la citire, comparativ cu 19% în rândul celor favorizați socio-economic (Comisia Europeană, 2020). E nevoie de sprijin suplimentar personalizat, specializat, pentru care școlile, mai ales din mediul rural, nu au încă resurse. 

 

          Ca să ne asigurăm că proiectul va fi un succes in acest program, elevii primesc consiliere psihologică, servicii de logopedie, o masă nutritivă, kit de igienă și îmbrăcăminte, ghiozdan echipat la început de an școlar.

 

Ținta proiectului: TOȚI copiii știu să scrie și să citească la finalul școlii primare, indiferent de mediul din care provine.

Școala de Vară la Sat

 

          Acest proiect se desfășoară in fiecare vacanță de vară, timp de 2 săptămâni, in perioada iulie-august.


          Timp de 10 zile, citim împreună cel puţin 10 povești, ne dezvoltăm deprinderile de citit-scris, facem experimente științifice și matematică, ne dezvoltăm latura artistică și ne jucăm afară, citim in parcuri, facem drumeții in natură.


          In proiect sunt înscriși aproximativ 40 de elevi, care lucrează în grupe mici cu profesori-mentori și voluntari după o metodă și programă creată de Fundația Noi Orizonturi, care ne sunt și parteneri în acest proiect, cu programul „Școala de Vară cu ScLipici”.


          Ținta proiectului: să participe TOȚI copiii din comunitate care nu au acces peste vară la cărți sau activități educaționale și pot ajunge în risc de abandon școlar. In acest fel, copiii încep școala mai încrezători și mai bogați în cunoștințe. 

          Pana acum am reusit:

– 3300 de ore de limba română și matematică

– 100 de ore de meditații la limba română și matematică pentru elevi de clasa VIII-a, pregătire pentru evaluarea națională.

Școala Online

          Acest proiect oferă meditații online la matematică și limba română printr-un sistem educațional online, cu voluntari și profesori voluntari. Activitățile sunt 1 la 1 și se studiază 4 – 6 ore pe săptămână.


          Proiectul este destinat copiilor din ciclul gimnazial care au nevoie de recuperare sau aprofundare a materiilor principale. In acest program ei primesc ajutor la teme sau lecții pe care nu le-au înteles la clasă.


          Până acum am reusit:
– 1500 de ore de meditații online cu voluntari la matematica și limba romana, dar și cultura generală.
– peste 300 de voluntari implicați.

Vrei să fii voluntar la lecții?